Newsflash

Rezultate căutare « prof. dr. doina pleșca »


600 de intervenţii chirurgicale robotice în Institutul Clinic Fundeni

de Prof. dr. Irinel POPESCU - mai 2, 2012

Despre experienţa românească în domeniul utilizării roboţilor chirurgicali în terapia diverselor patologii – chirurgie toracică, esogastrică, hepato-bilio-pancreatică, colo-rectală, splenică, ginecologică etc. – care numără, în perioada ianuarie 2008 – aprilie 2012, nu mai puţin de 600 de intervenţii, aflăm din articolul semnat de colectivul condus de dl prof. dr. Irinel Popescu, de la Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic „Dan Setlacec“ din cadrul Institutului Clinic Fundeni.

 

O întâlnire de înaltă ţinută

de Dr. Doina VELICAN - oct. 24, 2011

Dezbaterea celei de-a 19-a reuniuni a Federaţiei Balcanice de Laborator Clinic, eveniment anual desfăşurat recent la Bucureşti, care s-a bucurat de participarea unor specialişti de marcă de peste hotare, sunt relatate de dna dr. Doina Velican. Între subiectele abordate: implicarea cercetărilor de genetică asupra dezvoltării metodologiei de laborator clinic, eforturile pentru identificarea de noi markeri în vederea eficientizării diagnosticului şi a personalizării tratamentului, necesitatea instruirii continue a medicilor de laborator.

 

Demersurile justificate ale medicilor de familie

de Dr. Rodica TĂNĂSESCU - feb. 18, 2011

   Colegiul Medicilor din România susţine demersurile justificate ale medicilor de familie. În acest sens, pentru ale aduce la cunoştinţă întregii opinii publice medicale, publicăm comunicatul comun al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), Federaţiei Naţionale a Patronatelor de Medicina Familiei (FNPMF), Comisiei de Medicina familiei a Colegiului Medicilor din România (CMF-CMR), reunite în şedinţă comună în ziua de 12 februarie 2011. (...)
 

Medicii de familie reacţionează

de Dr. Rodica TĂNĂSESCU - ian. 28, 2011

   Societatea Naţională de Medicină a Familiei/Medicină Generală şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie îşi exprimă îngrijorarea şi nedumerirea faţă de afirmaţiile făcute de preşedintele CNAS, dr. Lucian Duţă, cu privire la situaţia pacienţilor înscrişi pe listele medicilor de familie, după cum reiese dintr-un comunicat de presă din 24 ianuarie a.c. al celor două organizaţii, primit la redacţie. Reproducem, în cele de urmează, principalele pasaje din comunicatul amintit. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Prof. dr. Gabriel Socor, deschizător de drumuri

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - dec. 10, 2010

   O comunitate înstărită de armeni se stabilise în Iaşi încă de la mijlocul sec. al XIV-lea, când a avut loc principala imigrare în Moldova şi în Iaşi a unor colonii
armeneşti. „Iaşii se întindeau până în Armenime încă din secolul al XlV-lea, ba chiar se poate afirma că limita târgului se afla în acest punct în momentul aşezării armenilor, ale căror case, după toate aparenţele, s-au lipit de târg cuprinzând un spaţiu rămas până atunci liber“ (Dan Bădărău, Ioan Caproşu, Iaşii vechilor zidiri, până la 1821, ed. a II-a, revăzută). (...)

Simpozionul Naţional „Prof. dr. Dimitrie Gerota“ O tradiţie medicală

de Dr. Constantin CHIRA - nov. 5, 2010

    Manifestare deja tradiţională în toamna medicală din ţara noastră, Simpozionul Naţional „Prof. dr. Dimitrie Gerota“, organizat de Direcţia Medicală a Ministerului Administraţiei şi Internelor, Spitalul de Urgenţă „Prof. dr. Dimitrie Gerota“ şi Fundaţia omonimă, a ajuns la a XIII-a ediţie, realizată în colaborare cu Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa şi cu Centrul Medical Judeţean MAI Constanţa. Reuniunea, desfăşurată nu cu mult timp în urmă la Mamaia, s-a bucurat de participarea unor reputate cadre medicale din centrele universitare Bucureşti, Timişoara şi Constanţa, alături de specialişti din Spitalul „Gerota“ sau spitale judeţene, împreună cu un mare număr de medici de familie. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Un regim de teroare

de Dr. Doina MIHĂILĂ - iun. 11, 2010

   „Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi Societatea Naţională de Medicina Familiei constată cu îngrijorare instaurarea unui regim de teroare promovat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi susţinut de unele case de asigurări judeţene, în relaţia acestora cu medicii de familie. OUG nr. 36/2010 publicată în Monitorul Oficial la 12 mai 2010 modifică OUG nr. 158/2005 cu privire la concediile medicale, şi instituie, pe lângă restrângerea numărului de zile de concediu medical ce poate fi acordat de către medicii de familie, o serie de măsuri poliţieneşti de verificare atât a medicului prescriptor, cât şi a pacientului bolnav. Mai mult, aceste modificări trebuiau să fie cuprinse într-un act adiţional de modificare şi completare a convenţiei de eliberare de concedii medicale între cabinetele de medicină de familie şi casele de asigurări, lucru care nu s-a întâmplat, din vina caselor judeţene, ce nu au conceput documentele necesare.
 

Declaraţie de presă

de Dr. Doina MIHĂILĂ - iun. 4, 2010

    Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi Societatea Naţională de Medicina Familiei constată cu surprindere proferarea de acuzaţii nefondate şi injurii la adresa activităţii desfăşurate de cabinetele de Medicină de familie atât din partea presei, cât şi din partea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Aceste interpretări tendenţioase şi utilizarea fragmentată a unor acte normative, duc la acuzaţii menite să producă disensiuni în relaţia medic – pacient şi disfuncţionalităţi în furnizarea de servicii medicale, într-un domeniu de interes social major. Faţă de informaţiile eronate şi trunchiate ce ajung la cunoştinţa cetăţenilor cu privire la aşa-zisele încasări „ilegale“ de taxe de către medicii de familie, dorim să clarificăm o serie de aspecte, numai prin raportare la cadrul legal în vigoare. (...)

 

ION ŢUCULESCU, portretul artistului la centenar - Un martiraj care nu a fost inutil – interviu cu pictorul prof. univ. Marin Gherasim –

de Alice ŢUCULESCU - mai 28, 2010

    Ο 1910, 10 mai: se naşte, într-o familie de intelectuali, la Craiova, unde urmează clasele primare, apoi liceul Ο 1925: expune primele picturi, alături de fratele său, Şerban, în oraşul natal; vara, prima călătorie în Italia Ο1927: lucrează în atelierul pictorului Theodorescu-Romanaţi Ο 1928: se înscrie la Facultatea de Ştiinţe Naturale, Bucureşti şi în Ο 1929, la Facultatea de Medicină, urmându-le în paralel Ο 1933: publică studiul „Dinamica larvei de Tenebrio Molitor şi teoria tropismelor – Discuţii asupra genezei tropismelor“, în Bulletin Biologique de la France et de la Belgique, Paris, vol. LXVII, fasc. 4 Ο 1936: termină Facultatea de Ştiinţe naturale şi este numit profesor la Seminarul teologic de la Cernica, unde predă un an; se reapucă de pictură Ο 1938: prima expoziţie personală la Ateneu, elogiată de acad. G. Oprescu, P. Comarnescu ş.a.; bursa propusă de Nicolae Iorga cade – izbucnise războiul Ο 1939: termină cu „magna cum laudae“ Facultatea de Medicină; a doua expoziţie personală, la Dalles. (...)

Prof. dr. doc. Dan Gavriliu, la 95 de ani

de Dr. Gh. DINU - mai 14, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Burse medicale în Franţa – de vorbă cu dl prof. dr. Vasile Cândea, secretar general internaţional al UMB –

de Dr. Alexandru TRIFAN - nov. 20, 2009

Am semnalat cititorilor noştri organizarea, în zilele de 29 şi 30 septembrie a.c., a unei Sesiuni ştiinţifice comune desfăşurate la Academia Naţională de Medicină din Franţa (ANMF) împreună cu Uniunea Medicală Balcanică (UMB) şi Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOŞR). (...)

Un model de care am avea nevoie: prof. dr. MIHAI LĂZEANU

de Prof. dr. Dorin SARAFOLEANU - oct. 9, 2009

Din când în când se cuvine să ne amintim de personalităţile care au marcat o epocă, care ne-au fost modele, care trăiesc în noi şi în istoria pe care ne-o atribuim şi pe care dorim să o transmitem generaţiilor următoare. Raportul dintre memorie şi aceste personalităţi reprezintă de fapt miracolul continuităţii. (...)

Scrisoare deschisă Stimate domnule ministru dr. Ion Bazac, stimate domnule preşedinte prof. dr. Irinel Popescu,

de Dr. Aurelia BREHĂIŢĂ - iul. 31, 2009

Asociaţia Medicilor Pensionari Sibiu, organizaţie nonprofit vă adresează rugămintea de a include în lista „scutirilor de plată pentru tichetele de sănătate“ şi personalul medico-sanitar aflat la pensie. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe